Daca locuiesti ca si mine in Oradea sau in judetul Bihor, alternativa cea mai apropiata de a schia o zi sau un sfarsit de saptamana este zona Arieseni – Vartop unde in trecut puteai sa ajungi in 2 ore insa de cand deja celebrul DN 76 Oradea – Deva este intr-o continua reparatie probabil iti va lua aproximativ 3 ore. Duminica dimineata pe o ninsoare abundenta, ne-am suit intr-un van de 7 locuri cu gandul la prima tura de schi & snowboard din acest an.
In trecut mergeam la Arieseni aproape saptamanal acum merg de cateva ori pe sezon si din pacate schimbarile vin foarte greu, sigur cea mai mare schimbare in bine a fost constructia partiei Piatra Graitoare. As vrea sa enumar cateva lucruri ce trebuiesc obligatoriu schimbate pentru a atrage mai multi turisti dar si sa pun in balanta plusurile si minusurile pe care le ofera cei trei administratori ale celor trei partii din Arieseni – Vartop.
1. Reabilitarea drumurilor de acces catre Arieseni – Vartop ( DN 76 si DN 75 )
2. Finalizarea proiectului partia Piatra Graitoare
3. Achitarea unui singur ski pass pentru toate partiile
4. Demolarea chioscurilor de pe partiile Vartop I si Vartop II
5. Construirea unor apres ski, toalete, etc.
6. Pensiunile sa aibe aceeasi culoare pe exterior
7. Multe locuri de parcare
8. Construirea unei partii pentru sanii
9. Construirea unui patinoar
10. Amenajarea unui traseu pentru schi fond
11. Amenajarea unor facilitati care permit activitati in afara sezonului de iarna
PLUSURI si MINUSURI DIN PERSPECTIVA PROPRIE
Vartop II (domnul Gligor)
Plusuri: scoala de schi, sistemul de acces la teleschi, carduri de acces, sistem pentru vizualizarea turelor disponibile, tunuri de zapada, persoana care supravegheaza mersul lucrurilor, atat sus, cat si jos, partie ingrijita (poate si pentru ca va ajuta configuratia terenului).
Minusul ar fi ca aveti o partie scurta, as vrea sa vad o prelungire a partiei sau o investitie noua cu aceleasi servicii.
Vartop II (domnul Todea)
Oricat am incercat sa va gasesc un plus numai nu il gasesc. Poate faptul ca aveti cea mai veche partie din Arieseni si ca aveti nocturna.
Minusuri: aveti acelasi CD cu muzica de acum 15 ani, tipati, va rastiti si urlati la clientii care fumeaza la baza partiei si care trec cu saniile, aruncati cu saniile ce va calca ,,proprietatea”, nu exista toaleta, mergeti cu jeepul pana la baza partiei (drept exemplu merg si altii), ratracul e frumos dar in fiecare dimineata ar trebui sa fie pe partie, in vara ma gandesc ca nu ati reusit sa aranjati, nivelati terenul, asa incat sa nu mai fie cu damburi peste tot – apropo, in mijlocul partiei este o groapa mare care este foarte slab semnalizata. Domnule Todea, puneti-va un manager sau mergeti la un consultant pentru ca nu intelegeti cum functioneaza serviciile turistice.
Partia Piatra Graitoare ( Primaria Nucet )
Plusuri: Cea mai noua partie si singura de #prinbihor, cea mai moderna instalatie de transport si singura cu telescaun din zona Vartop – Arieseni, sistem modern de acces cu carduri, parcare amenajata, fara cladiri construite haotic, toaleta, partie ingrijita, in weekend ratracul niveleaza toata partia.
Minusuri: vanzarea biletelor in orele de varf este foarte grea, 20% – 30% din pasagerii transportati merg cu ,,NASUL”, lipsa camera web cu vedere apropiata care sa redea starea partiei.
UPDATE:
“Parc de ski & fun pentru copii, nivelare zilnica partii, tunuri de zapada, un restaurant cu panorama pus in partea de sus a partiei, un cort de iarna de apreski cu meniu food minimal & tons of drinks (ca de placinte si vin fiert e plin podu), o terasa de exterior ca lumea, …” Dacian Lontis
Daca ai si tu idei cum se poate imbunatati zona Arieseni – Vartop nu ezita sa imi scrii via mail pacurarcalin@euromaidec.ro, iar daca iti pasa de masina ta nu uita de SKI TRIP ARIESENI cu Euromaidec Touring in fiecare sambata. Detalii aici – http://goo.gl/iwT4Ry
Calin Pacurar