Despre Campanie
#prinBihor
Istoria a lăsat urme adânci asupra județului Bihor. În prezent ruinele și, pe alocuri, structurile refăcute spun poveștile vremurilor de altădată.
Cei bătrâni păstrează bruma trecutului în cutele frunții. Cei care au auzit legendele locurilor de la bătrânii lor duc poveștile mai departe.
Județul Bihor are un patrimoniu cultural impresionat. Întocmai din acest motiv vă invităm să ne însoțiți #prinBihor pentru a descoperi destinații, obiective și oameni pentru a aprecia zestrea timpului spunând la rândul nostru povești despre ceea ce a fost.
Itinerar
Continuăm să promovăm obiective turistice din județul Bihor.
Vă prezentăm traseul pentru campania Prin Bihor 2014 - destinații turistice importante pentru istoria județului, obiective-cheie mai puțin cunoscute.
În 4 octombrie Euromaidec Touring va demara campania Prin Bihor 2014 alături de reprezentați ai presei online, reprezentanți ai presei scrise, bloggeri și fotografi.
Mulțumim tuturor celor ne sunt alături în toate acțiuni organizate de Euromaidec Touring.
#prinBihor
Cetatea din Biharia - Ruine Castrum Byhor
Cetatea Biharia este situată la 14 km nord de Oradea, lângă satul omonim. Aceasta este o fortificație din pământ, cu o înălțime de 5-7 metri, pe plan dreptunghiular, înconjurată de șanturi cu ape, fiecare cu o înălțime de 15-20m.
Originea acestei cetăți se pierde în negura istoriei. Cetatea Biharia a avut o istorie tumultoasă, ținând piept populațiilor migratoare, atacurilor turcilor și maghiarilor. Nu se știe cu precizie când și de către cine a fost construită această cetate, însă izvoarele vremii, cum ar fi lucrarea lui Anonymus, Gesta Hungarorum o menționează ca fiind resedința voievodului Menumorut care a rezistat aici 13 zile asediului maghiar (sfârșitul secolului al X-lea).
Zidurile cetății stând mărturie pentru turiști în ceea ce privește trecutul plin de glorie și curaj al românilor. Astăzi, ruinele cetății sunt acoperite de pământ și nici nu există vreun indicator care să ghideze turistul către cetate. Pe vârful unei coline se zărește vârful unui monument de piatră, iar în centrul ruinelor se găsește actualmente un teren de fotbal.
Castelul Stubenberg Săcueni
Castelul Stubenberg se află în localitatea Săcuieni și a aparținut uneia din cele mai bogate familii nobiliare din zona Bihorului. A fost ridicat între secolele XVIII – XIX și inițial a fost în proprietatea Casei Regale de Habsburg, fiind vândut ulterior familiei Stubenberg, de la care și-a luat numele.
Castelul Stubenberg era cunoscut pentru parcul dendrologic ce-l înconjura, însă astăzi este doar o umbră a trecutului glorios. Undeva în partea dreaptă era amenajată grădina de iarnă, ale căror urme se pot distinge, iar în fața edificiului a rămas fântâna păzită de un vultur. În anul 1840, groful Gusztav Studenberg a construit un grânar, care aparține stilului clasicist. Acesta era numit “castel seniorial” și nu seamănă deloc cu grânarele din acea epocă. Acesta se află într-o stare deplorabilă, dupa ce locuitorii au furat elemente pentru a le folosi în propriile construcții.
Domeniul și Castelul Studenberg au fost foarte importante în secolele XIX – XX. Beneficiind de mii de hectare de teren, familia se ocupa cu creșterea ciupercilor, creșterea cailor pentru a fi vânduți la competițiile din Budapesta și a altor animale. Vinul produs de familia Studenberg era unul foarte căutat.
Declinul Castelului Studenberg a început din anul 1948, când a fost adoptată legea naționalizării. Ca multe dintre edificiile naționalizate, și Castelul Studenberg a fost transformat mai întâi în gimnaziu, în perioada 1948 – 1951, și apoi în sediu al învățământului superior, începând cu anul 1962. Din anul 1989 și până în 2008 aici au funcționat cursurile Liceului Petofi Sandor, care din 2008 s-a mutat într-o clădire nouă. În anul 2010, primăria a concesionat Castelul Studenberg pentru 49 de ani Fundației Sfântului Francisc cu condiția ca aceasta să restaureze și apoi să întrețină edificiul.
Se pare că această fundație vrea să deschidă un cămin pentru copii. Fiind proprietate privată, edificiul nu se poate vizita în interior.
#prinBihor
#prinBihor
Gospodărie țărănească mijlocaș 1880 - recondiționată - Galoșpetreu
Valea Ierului și-a primit numele de la râul Ier, care odinioară scaldă o regiune bogată, cu lacuri și mlaștini, unde populația majoritar maghiară se îndeletnicea cu viticultura, împletituri din stuf și pescuit. În perioada comunistă, mlaștinile și lacurile au fost desecate, iar terenurile au devenit arabile. Totuși, localnicii nu au uitat istoria Văii Ierului. Doctorul Kéri Gáspár a înființat în satul Galoșpetreu din comuna Tarcea, situat pe terasa estică a Văii Ierului, un muzeu care să mențină vie în memoria localnicilor propria istorie și cultura părinților lor.
Kéri Gáspár a reconstituit gospodaria tipică a țăranului ungur mijlocaș de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acesta a restaurat casa moștenită de la bunici după planurile unui arhitect amplasând și obiecte, documente, fotografii, monede care reflectă istoria, religia și tradițiile locului. În bucătărie, cofele cu apa, gura cuptorului, ștergarele de cânepă și dulapurile cu ceramica creează o atmosferă aparte.
De altfel, peisajul cultural din Sălacea, cu pivnițe lungi de cel puțin 30 de metri, săpate în coasta dealului și așezate una lângă alta, pe câteo latură a străzii, lasă amintiri de neuitat tuturor vizitatorilor.
Conacul Frater și Draveczky
Multe din conacele aflate pe teritoriul României, deși sunt obiecte de patrimoniu, se află astăzi în pragul colapsului. Conacele nobilimii maghiare au fost uitate și ignorate, însă dispariția acestora ar însemna nu doar ștergerea unor capitole din trecutul național, ci și din cel european.
În localitatea Galoșpetreu se află conacele Frater și Draveczky asupra cărora nu există informații concrete pentru datare și documentare, acestea aparținând unor nobili de rang mic.
Starea de degradare este critică, însă considerăm că o vizită la aceste obiective e imperativă dat fiind că peste ani s-ar putea accentua această stare de degradare.
Ambele imobile păstrează detalii ale trecutului, arhitectura acestor structuri și însemnele reprezentând o fărâmă de istorie.
#prinBihor
Gospodărie 1850
Din respect pentru istorie a fost restaurată o gospodărie țărănească mijlocașă din Valea Ierului alcatuită din casa de locuit și anexe. Această casă-muzeu a fost construită în preajma anului 1850 fiind o structură construită din pământ bătut și acoperită cu stuf. Gospodăria a suferit mici modificări în urma unui incendiu ce a avut loc la începutul secolului XX.
După modificări a fost menținut caracterul tradițional.
Casa de locuit, anexele gospodărești, împreună cu colecția de obiecte etnografice, fotografiile de familie, icoanele, obiectele și utililaje folosite în viticultură și agricultură reconstituie fidel o gospodărie țărănească mijlocașă din zona Văii Ierului la începutul secolului XX.
#prinBihor
#prinBihor
Rezervația Valea Ierului
Valea Ierului este o regiune aparte care, din păcate, a fost supusă intervenției umane. Pe Valea Ierului în urmă cu 50 de ani era o regiune mlăștinoasă care se întindea în toată zona de nord-est a județului Bihor. În 1968 regimul comunist a hotărât să fie desecată zona pentru a face loc terenurilor agricole.
O operațiune care nu a avut succesul scontat după ce o mare parte a terenurilor s-au dovedit neproductive, iar ploile căzute readuceau apa în văi.
Acțiunile de reabilitate au fost realizate cu succes, iar această zonă de o frumusețe aparte apare menționată acum drept rezervație naturală.
Rezervația Valea Ierului adăpostește specii rare și o faună incredibilă, un loc în care natura se dezlănțuie și impresionează privirile tuturor celor ce vin în această zonă pentru a admira eforturile de refacere a unei regiuni maiestoase.
Conacul Komaromi construit în sec XVII Otomani – recondiționat
Conacul de la Otomani supranumit castelul de la Komaromi a fost construit în secolul al XVII-lea de fiul celui mai bogat om din Debretin.
Acesta este un amplasament imens, cu anexe, grajduri și zeci de hectare de pământ - o adevărată comoară în mijlocul pădurii.
Clădirea a fost vândută statului român înaintea celui de-al doilea război mondial, iar în perioada comunistă a fost transformată în sediu CAP.
Lăsată de izbeliște în deceniile postrevolutionare, construcția a devenit o ruină până când un tânăr, ajuns primar la doar 24 de ani, s-a hotărât să schimbe lucrurile prin accesarea fondurilor europene pentru a reabilita acest conac.
"Obiectivul principal al proiectului a fost promovarea moștenirii culturale și naturale din Valea Ierului și a Barcăului și, bineinteles, să salvăm Conacul Komaromi", susține Bela Horvath, primarul comunei Sălacea. Astfel s-a păstrat tot ce s-a putut conserva și restaura. Un tunel din Evul Mediu, situat în apropiere de conac, a rămas perfect conservat. Acesta are 87 de metri lungime, iar în capătul lui se află izvorul care alimentează o fântână ce asigură apa pentru conac și anexele acestuia.
#prinBihor
Sălacea - satul celor 1000 de pivnițe
Prima autentificare scrisă a localității Sălacea este din 1067. Localitatea ca atare este amintită în anul 1215 cu denumirea de Zolos. Numele acesta este de origine slavă însemnând loc de depozitare a sării. De aici deducem că maghiarii ce au descins aici au găsit o așezare slavă, având o populație suficient de mare pentru a justifica rolul jucat în comerțul cu sare, lucru pe care îl indică denumirea localității.
În Sălacea se află peste 1000 de pivnițe. Prin numărul mare al acestora pe o arie restrânsă, pivnițele au devenit un simbol al localității.
În zonele viticole sunt caracteristice, din cele mai vechi timpuri, pivnițele săpate în poalele dealului. Fiind amplasate de-o parte și de alta a drumului acestea alcătuiesc un fel de uliță. În prezent, în Sălacea sunt cunoscute aproximativ 970 de pivnițe doar din rândul celor săpate în deal, alcătuind așa-zisa stradă a pivnițelor.
Cele mai multe au fost construite în secolul trecut, iar cea mai veche datează din 1803.
Însă poveștile acestor pivnițe și ceea ce se depozitează în ele astăzi rămâne un mister ce va fi deslușit de localnici.
#prinBihor
#prinBihor
Pod din cărămidă sec XVIII Sălacea
În Sălacea se află în partea de nord a comunei, un pod de piatră cu patru arcade pe sub care curgea odinioară apa Ierului. Podul era construit din cărămidă având o lungime de 29,70m. Nu se cunosc date despre cei ce l-au construit, însă existența acestuia este menționată în anul 1840 și poate fi astfel considerat un monument al istoriei transporturilor, cu atât mai mult cu cât este singular ca tip de construcție și unul dintre cele mai vechi poduri din județul Bihor.
Din păcate podul de cărămida de la Sălacea și-a pierdut functionalitatea, iar apa nu mai curge demult pe sub acesta. Lucrările de consolidare au fost demarate la initiațiva locală ce dorește restaurarea patrimoniului cultural al acestei regiuni.